Home » D:News » S-a descoperit cea mai EFICIENTĂ metodă prin care putem pierde în greutate, cu un minim de efort

S-a descoperit cea mai EFICIENTĂ metodă prin care putem pierde în greutate, cu un minim de efort

S-a descoperit cea mai EFICIENTĂ metodă prin care putem pierde în greutate, cu un minim de efort
Publicat: 19.01.2016
Metodele de slăbit sunt dintre cele mai diverse

Este binecunoscut faptul că putem acumula în greutate într-un timp foarte scurt, dar pentru a slăbi trebuie să depunem un efort considerabil şi să fim atenţi la alimentaţia pe care o avem. Există numeroase metode prin care putem scăpa de kilogramele nedorite, însă care poate fi cea mai eficientă?

Răspunsul îl dă Philip Stanforth, profesor de educaţie fizică în cadrul Universităţii din Texas, SUA. Acesta susţine că exerciţiile fizice presupun timp şi efort, iar rezultatele sunt observabile după o perioadă îndelungată. În mod alternativ, alimentele bogate în glucide şi lipide pot fi excluse din dieta noastră, iar schimbările vor fi vizibile într-un timp mult mai scurt, decât în cazul exerciţiilor fizice.

„Pentru a arde 3500 de calorii, este nevoie să străbaţi pe jos circa 60 de kilometri. Este o distanţă destul de lungă. Dar, dacă renunţi la batonul de ciocolată care are, să zicem, 500 de calorii, va fi mult mai uşor să arzi această cantitate de energie plimbându-te 8 kilometri în fiecare zi”, a declarat profesorul Stanforth.

Afirmaţia specialistului american a fost combătută de unii dintre colegii săi de breaslă. De exmplu, în anul 2014 apărea în publicaţia American Journal of Clinical Nutrition un articol referitor la importanţa exerciţiilor fizice în menţinerea sănătăţii organismului. Studiul s-a bazat pe observaţiile făcute pe circa 3000 de subiecţi, iar rezultatele au arătat că dietele bazate pe proteine şi substituenţi alimentari erau mult mai eficiente decât exerciţiile fizice în menţinerea unei greutăţi corporale optime .

Cu toate acestea, activităţile sportive pot avea un rol important în perioada ulterioară folosirii dietei. De exemplu, unele studii au arătat că persoanele care au pierdut în greutate şi apoi se menţin la nivelul la care au dorit să ajungă, dau alimentaţiei o atenţie sporită şi fac exerciţii fizice în mod regulat.

Mai mult decât atât, printre beneficiile exerciţiilor fizice se mai numără şi îmbunătăţirea stării de spirit, încetinirea procesului de îmbătrânire sau combaterea stresului. Totodată, acumularea de masă musculară, dar şi întreţinerea ei, ne ajută să ne menţinem într-o formă fizică de invidiat. 

Sursa: sciencealert.com

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
O gaură neagră supermasivă a fost înclinată de un eveniment misterios
O gaură neagră supermasivă a fost înclinată de un eveniment misterios
Balenele pot trăi de două ori mai mult decât se credea, au descoperit oamenii de știință
Balenele pot trăi de două ori mai mult decât se credea, au descoperit oamenii de știință
Legăturile genomice dintre oamenii moderni și strămoși ar putea fi mai vechi decât s-a crezut
Legăturile genomice dintre oamenii moderni și strămoși ar putea fi mai vechi decât s-a crezut
O singură plimbare zilnică de o oră ar putea prelungi viața cu șase ore
O singură plimbare zilnică de o oră ar putea prelungi viața cu șase ore
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Consumul zilnic de ceai sau cafea ar putea reduce riscul de cancer
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Test de cultură generală. Ce înseamnă iubirea platonică?
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Un quasar situat la 12 miliarde de ani-lumină depărtare are de 140 de trilioane de ori mai multă apă decât Pământul
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Medicamentele pentru slăbit pot cauza pierderea de masă musculară și osoasă
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Sute de mii de oameni au marcat 20 de ani de la tsunamiul din Oceanul Indian
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit din cauza Bisericii
Astronomul care a rescris istoria Universului. A vrut să se facă iniţial preot. Mai târziu, mama sa a avut de suferit ...
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Joe Biden a solicitat Pentagonului intensificarea livrărilor de arme către Ucraina
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Elon Musk propune ca oficialii americani aleși să fie supuși unor teste cognitive
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Buget record, pregătit de Guvernul Japoniei pentru anul 2025
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Vulturul pleșuv a fost desemnat pasărea națională a Statelor Unite ale Americii
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Un studiu a dezmințit un mit despre minele Regelui Solomon
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Singurătatea este benefică pentru sănătate, însă cu o condiție, arată un studiu
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
Coralii depind de vecinii lor pentru a se reproduce, relevă o nouă cercetare
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani
ADN-ul ciumei bubonice a fost găsit într-o mumie egipteană de acum 3.300 de ani